După o luna fără o zi..

După o lună fără o zi de la Sfânta zi de 10 iulie 2011, am ajuns si eu acasă. Vacanţa în Germania a fost mai mult decât reconforantă şi m-a făcut să îmi dau seama că vreau să învăţ germana. După 2 săptămâni petrecute în Germania a trebui să stau cam tot atât şi cu tata, departe de casa mea iubită, cu internetul meu iubit..
Deci, la concertul de acum o lună fără o zi nu putea să fie mai bine. După ce Jon i-a arătat degetul (minutul 00:50) lui Rebekka, aceasta mi-a zis să intru eu în locul ei în primul rând, şi astfel 6 melodii, ultimele şi cele mai bune de altfel, am stat în primul rând bucurându-mă de privirea lui Jon care o întâlnea destul de des pe a mea.
Vezi: aici după minutul 6:50 mai ales (nu am filmat absolut deloc, filmarea e făcută de altcineva, dar eu stăteam acolo ), aici, şi mă rog, la These days, Wanted dead or alive, Blood on blood (pe care nu l-am găsit filmat aşa de la apropiere) şi Always.
E nevoie să spun că sufăr de sindromul depresiei post-concert? Cred că oricum, toţi cei peste 55,000 de oameni care au fost la concert suferă, deci... nu ne rămâne decât să aşteptăm 2 ani până vor reîncepe turneele şi să sperăm că vor veni din nou atunci.

Sunt atâtea lucruri pe care voiam să le scriu pe blog şi uite că acum nu mai ştiu nimic.. Lapsus, da, cam des la mine, mă întreb dacă nu este un semn că mă paşte boala alzheimer peste câţiva ani.. să sperăm că nu

Orişicum, it`s good to be back şi promit că voi scrie cât de des pot pe blog!

Keep BonJoving!